Feceoră scumpă, prea marită!
Călauzeste-mi calea prea iubită,
O indrumare dă-mi, de am nevoie
In dragostea a mea, cea făra voie,
Indrumă-mă! Mă rog eu tare,
Să-i dau chipului a ei uitare
Sa-u să mă lupt , pentru a ei iubire pură
Care-mi va răminea-n făptură
Nu indrăznesc, nu pot, şi vreau
Nu indrăznesc căldura inimii să-i iau,
Nu pot să-i cînt iubirea
Şi vreau să-i dau eu fericirea,
Dar cind mă aflu-n faţa ei
Mă simpt copil prea mititel
Şi uit de patima a vietii
Privindu-i chipul frumuseţii.
Nu îndraznesc să-i spun ceva
Nu mă ascultă graiul
Şi-aş vrea, să-mi daţi, un sfat, aşa
Să-mi usureze traiul
Ma rog din nou, scumpă fecioară,
Ma rog cu lacrimi şi sfială
Să-mi dai putere să cuvint
Ce am in inimă, şi-n gînd .
Să-i spun ce simt eu pentru ea
Respect şi adorare
Să-i spun cit ţin la ea
Ca la o viată mare;
Indrumă-mă, fecioară,
Nu ştiu ce să-i vorbesc
Sau poate oare
Să-i spun că o iubesc?
Să-i spun că fară ea nu pot!
Că inima-mi suspină
Că pentru ea, eu marea-ş trece-o-not
Căci inima mi-e de iubire plină.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
frumos...
RăspundețiȘtergere